Importanța Terapiei Întregii Familii: O Abordare Integrativă pentru Vindecare și Evoluție

Familia este celula de bază a societății. În cadrul familiei creăm primele relații si contexte sociale în care învățăm să relaționăm, să ne sprijinim reciproc și să facem față situațiilor provocatoare ale vieții.

 Atunci când un membru al familiei are o situație de rezolvat este adesea un semn că întregul sistem familial este într-un anumit dezechilibru sau prezintă anumite traume, credințe limitative, patternuri disfuncționale de gândire și de comportament.

 Având dublă specializare și lucrând cu ambele categorii de clienți am observat că soluția reală este la înaintași, în speță părinți.

 Terapia transformatoare P+OT a întregii familii reprezintă o abordare integrativă care vizează nu doar persoana cu anumite nevoi sau situații speciale de rezolvat, ci întreaga unitate familială. Aceasta poate avea un impact semnificativ asupra bunăstării tuturor membrilor, aducând beneficii pe termen lung pentru fiecare individ, dar și pentru relațiile interpersonale din cadrul familiei.

Ce este terapia întregii familii?

Terapia întregii familii presupune implicarea tuturor membrilor unei familii în procesul terapeutic cu scopul de a identifica, înțelege și rezolva conflictele, comportamentele disfuncționale sau situațiile care afectează viața de zi cu zi a familiei sau a fiecărui membru în parte.

Aceasta poate include soluționarea unor situații de genul: conflicte între părinți și copii sau a unui copil cu alți membrii ai societății (colegi, cunoștințe, antrenori etc), abuz de substanțe, relații de dependență părinte copil, jocuri de noroc, dificultăți legate de comunicare, depresii, anxietăți, insomnii ș.a.

 În cadrul terapiei, terapeutul lucrează pentru a ajuta familia să își regăsească echilibrul și să îmbunătățească relațiile atât între membrii acesteia, cât și cu celelalte persoane cu care membrii familiei interacționează.

 Abordările pot include discuții deschise, restructurarea rolurilor familiale, învățarea unor tehnici de comunicare eficientă, dezvoltarea unor strategii de rezolvare a conflictelor abordând diverse metode de terapie de la afirmații, EFT până la meditații de restructurare a subconștientului.

Beneficiile terapiei întregii familii

1. Îmbunătățește comunicarea

Unul dintre cele mai mari beneficii ale terapiei de familie este îmbunătățirea comunicării între membrii familiei. Mulți membri ai unei familii pot să nu fie conștienți de modul în care comportamentele lor îi influențează pe ceilalți, iar terapia ajută la identificarea și corectarea acestora. Crearea unui spațiu sigur pentru discuții sincere și deschise poate ajuta fiecare membru al familiei să își exprime nevoile, dorințele și frustrările într+un mod constructiv.

2. Restabilește echilibrul emoțional

Atunci când un membru al familiei trece printr-o perioadă care nu este ușoară deloc, cum ar fi o traumă, o dependență, un eșec, întreaga familie poate fi afectată. Terapia întregii familii ajută la restabilirea echilibrului emoțional, oferind fiecărui membru un spațiu pentru a înțelege cum se pot sprijini reciproc și cum pot face față împreună situației.

3. Reduce conflictele și îmbunătățește relațiile dintre membri

Conflictele între părinți și copii, conflictele conjugale sau relațiile tensionate între frați sunt frecvente în multe familii. Dacă ar fi doar acestea și tot ar fi motive suficiente de terapie, însă prin experiența profesională acumulată am descoperit că copiii pot avea parte de experiențe care își au radăcina în traumele timpurii ale părinților și pentru rezolvarea profundă a situației cea mai benefică soluție este procesul terapeutic al tuturor membrilor din familie sau măcar a majorității.

4. Gestionează crizele cu mai multă ușurință

Fiecare familie trece prin crize, fie că este vorba despre o pierdere, o boală gravă, un divorț sau o schimbare majoră în viața cuiva. Terapia întregii familii oferă un cadru în care membrii familiei pot învăța cum să se sprijine unii pe alții în fața adversităților. Este un loc sigur în care fiecare persoană poate învăța cum să își exprime durerea și cum să navigheze prin procesul de vindecare împreună.

5. Îmbunătățește sănătatea mintală și fizică

Studiile au arătat că terapia de familie reduce simptomele de depresie, anxietate și stres atât la adulți, cât și la copii. O relație familială sănătoasă are un impact direct asupra stării de bine a fiecărei persoane, iar suportul reciproc accelerează procesul de recuperare.

Când să apelați la terapia întregii familii?

Terapia de familie nu este doar pentru momentele de criză, ci și pentru a menține sănătatea relațională a familiei pe termen lung. Cu toate acestea, este util să apelați la terapie atunci când:

+ unul sau mai mulți membri ai familiei se confruntă cu situații care nu sunt plăcute din punct de vedere emoțional, comportamental sau cu vreo dependență;

+ există conflicte frecvente și nerezolvate între membri care afectează armonia familiei;

+ familia este afectată de evenimente stresante majore (traumă, divorț, pierderea unui membru al familiei, schimbări majore în viața unui membru);

+există neînțelegeri în comunicare;

+ nu se pot stabili și respecta niște limite sănătoase;

+unul dintre membrii familiei manifestă comportamente nepotrivite care afectează dinamica întregii familii.

Concluzie

Terapia întregii familii este o modalitate eficientă de a ajuta o familie să depășească situațiile mai puțin plăcute și să se întărească ca unitate. Prin abordarea situațiilor într+un mod colectiv și integrativ, se creează o dinamică sănătoasă care sprijină fiecare individ, dar și întregul sistem familial.

Dacă observați semne cum că ceva nu e bine în cadrul familiei, este important să știți că ajutorul specializat este disponibil, iar terapia de familie poate fi un pas crucial pentru reconectarea și vindecarea relațiilor.

Dacă observați comportamente/patternuri de situații care se repetă și vă doriți să le evitați pe viitor, este necesar să începeți un proces terapeutic. Din păcate, trecerea timpului doar agravează situațiile. Doar lucrul efectiv la situațiile și emoțiile respective poate schimba rezultatul pe viitor.

Disclaimer:

În terapiile cu clienții, unul dintre obiective este să comunicăm pozitiv astfel că învățăm să evităm anumite cuvinte sau să le înlocuim cu alte cuvinte sau expresii care semnifică relativ același lucru, însă cu o conotație mai benefică.

În acest articol, am evitat folosirea cuvintelor:
+ *problemă* și l+am înlocuit cu sintagmele *situație care necesită o soluție* / *situație de rezolvat*,

+ *dificile* = *mai puțin plăcute*,

+ *perioadă dificilă* = *perioadă care nu este ușoară deloc*.

Tot în aceast spirit, am folosit semnul *+* acolo unde îmi doresc ca situația să se repete/întâmple.

Simte+te liber să le folosești dacă le consideri utile!