Cine sunt Eu?…
Pare o întrebare de când lumea!… Probabil a fost prima întrebare din momentul în care strămoșul nostru comun, proaspăt coborât din copac, s-a prins că poate să stea pe cele 2 labe de dinapoi și si-a adresat-o în mod tacit, dar hotărât. Iar răspunsul, în mod sigur nu a venit pe moment; nici nu avea cum! Și în prezent, la multe mii de ani de la acel episod primordial, răspunsul continuă să întârzie și chiar să lipsească pentru mulți dintre noi. Părintele psihologiei americane, William James, a complicat și mai tare răspunsul la această întrebare banală și simplă, după părerea multora, scriind prin 1890 că “Avem atâtea Eu-ri câte grupuri existente a căror opinie ne afectează”! Cu alte cuvinte, ne-a băgat în cap că identitatea deși pare constantă, ar avea un grad de flexibilitate; că noi și semenii noștri raportăm fluxul de informații noi la propria noastră existență asigurând astfel continuitatea și unitatea imaginii de sine și a identității.
Și cu gândul astfel fixat pe filosofiile de mai sus, o să revin totuși la mine: deci, cine sunt eu? Dacă o luăm strict statistic, sunt un actual fost jurnalist. De ocupația asta m-am apucat prin ‘93-‘94 când îmi vizitam fratele mai mare prin studiourile de la Radio România Tineret (actualul Radio 3 Florian Pittiș), fiind antamat de către oamenii de acolo în mărunte activități reportericești. Mi-au dat reportofonul în brațe și m-au trimis pe stradă: “Mergi la școală la tine sau pe stradă și vino cu răspunsurile la aceste întrebări!”. Sau “Du-te la evenimentul cutare și descrie-l printr-un text de 2 minute și 15 secunde! Bagă și vreo 2 sau 3 opinii de pe acolo!…” Dintre cei care mă împingeau în astfel de “jocuri” s-au numărat Mara Popa, Sanda Socoliuc, Ștefan Ghidoveanu, George Enache, Sorin Caracseghi, Paul Grigoriu, etc. Ei m-au făcut să realizez că POT să fac chestia asta. Dar acesta a fost primul episod jurnalistic.
Mai târziu, prin ‘95, mutat fiind la Arad, m-am amestecat în viața jurnalistică și scriitoricească de acolo. Scrisul, în general, are darul de a pune ordine în gânduri. Asta îmi plăcea și mă atrăgea ca un magnet. Am făcut parte din principalele 2 cenacluri literare ale orașului de pe Mureș, vreme de aproape 13 ani. Am avut astfel bucuria să stau la aceeași masa și să vorbesc cu câțiva dintre scriitorii cărora, până atunci, doar le citisem numele pe cotoarele cărților din biblioteca mamei: Florin Bănescu, Gheorghe Schwartz, Ștefan Augustin Doinaș și alții. Ei m-au convins încă un pic că POT să fac chestia asta!
Viața de presă, episodul 2! Prin 2005 am reînceput să cochetez cu jurnalismul, așa ca relația reînnodată cu o fostă iubită… Dar de data în scris, ca să mă învăț cu extemporalele! Și colegii din presă m-au băgat la tir..aj! Iar reportofoane, iar aparate foto, iar luat oameni la întrebări, iar ședințe de redacție, iar goana după evenimente!… Iureșul mi-a redevenit prieten.
De data asta, dintre cei responsabili cu hăis și cea, cu du-te acolo și vino-ncoace, îi trec în revistă pe Cristi Țițca, Dacian Don, Lucian Valeriu sau Viorel Simulov, lista nefiind nici aici închisă. Ei, după atâtea convingeri, m-au făcut chiar să-mi doresc să POT face chestia asta!
Culmea, după ce am divorțat de iubirea jurnalistică prin 2008 am devenit Licențiat în jurnalism și comunicare, când cei de la Facultatea de Științe Umaniste și Sociale din cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad mi-au înmânat această diplomă. Dar nu mi-a ajuns! Am fost așa de bucuros de reușită încât mi-am propus să trec la un nivel mai înalt. Așa că am început cu frecvență sporită la Universitatea din București, tot la jurnalism și comunicare… Așa e când are omul fixuri identitare! Și, după încă doi ani, m-am trezit și Masterand. Mi-a prins bine; abia acum am realizat că POT!
Cine mai sunt eu?
Un prezent scriitor pe jumătate inactiv. Prin 2016 am reușit să public un mini-roman sau o maxi-nuvelă, “Prețul Singurătății” care, în prezent nu mai poate fi găsită decât pe Google Books. Și tot pe plan scriitoricesc, mai public, pe celebra pagină personală de Facebook, o sumedenie de poezii în vers alb, în semn de exerciții literare. De ce? Pentru că, evident, POT și vreau să fac această activitate (Chestia cu ordinea în gânduri… Recitiți mai sus un picuț!)
Un alt Eu al meu ar putea fi un motivat (obligat și forțat) om de bursă (de mărfuri), totdeauna prin preajmă și absolut de negăsit totodată!!!
Revenit pe plaiuri bucureștene, prin 2010 am început să lucrez în acest domeniu, despre care nu știam absolut nimic. Ca să fiu mai exact, nici nu știam că există la noi în țară așa ceva! Eram pe de-o parte uluit, pe de alta stârnit de curiozitate, iar din alte puncte de vedere mi se părea că aș putea învăța mai ușor limba chineză!!!
Dar am reușit să învăț și această viață și să o împac cu toate celelalte ALE mele Euri… Pentru că de când mă știu mi-a plăcut organizarea mai mult decât orice. În general, atunci când reușim să descurcăm ițele, lucrurile au mers întotdeauna bine. Limba chineză încă nu am învățat-o, dar uitându-mă în urmă, sunt aproape convins că POT să fac și asta la un moment dat.
Ce P.O.T. și de ce?
POT să-ți fiu prieten și îndrumător. POT să te învăț că poți face tot ceea ce crezi că nu poți. POT să te ajut să ajuți și tu pe altcineva. POT să conving pe altcineva să te ajute; să ne ajute pe noi toți. Și mai ales, POT să-ți arăt că și tu poți spune POT!
De ce POT?
Datorită îngerului meu personal; știu că fiecare avem unul, chiar și nespus. Al meu m-a vizitat vreo 9 ani, până s-a retras în raiul de pe norișorul lui, să mă vegheze de la distanță, ca să mă vadă mai bine și să-mi dea peste ceafă când fac ce nu trebuie. Și să-mi spună, în fiecare vis că POT… Așa că hai și tu (cu tot cu îngerul tău) la noi, la P.O.T. ca să-ți arătăm Potențialul tău Optim de Transformare, ca să-ți dezvălui, fără frică, în fața lumii, adevăratele tale Euri și ca să poți spune și tu la un moment dat: “Da, POT!”…
Bogdan Butariu, 2022
